Legea interzice tehnicienilor din Liga I să antreneze în același sezon două echipe diferite. În fapt, regulamentul nu prevede sancțiuni, așa că, practic, Uhrin nu riscă nimic.
Mircea Rădulescu, cel care a susținut promulgarea legii s-a declarat stupefiat de imaginile care îl surprindeau pe ceh la marginea terenului, la primul antrenament din acest an: "Nu știu dacă e bine că Uhrin stă pe margine la antrenament. Clubul CFR riscă o sancțiune, nu știu exact care va fi aceasta. Asta e treaba Comisiei de Disciplină“
Regulamentul are însă lacune serioase și se poate proba foarte greu faptul că un `consilier` ca Uhrin este de fapt principalul echipei. Până se va întocmi o nouă lege, care să specifice exact ce prerogative poate avea un antrenor pus în altă funcție, tehnicianul Clujului nu riscă nimic.
Mircea Sandu certifică faptul că antrenorul nu va păți nimic și spune că jurnaliștii ar trebui sancționați pentru că își fac datoira și aduc în prim plan neregulile comise de oficialii campioanei.
Având în vedere că anul acesta sunt alegerile pentru președinția FRF, Nașul nu vrea `să deranjeze` foarte mult o echipă ca CFR, care are fără îndoială foarte multă influență. Mai mult, dacă te gândești că centrul puterii ploitice s-a mutat la Cluj, e lesne de înțeles atitudinea șefului Federației.
"Schimbările de regulament nu se pot face în timpul desfășurării competiției. Domnul Rădulescu trebuie să caute soluții, că de-aia a fost angajat la FRF, însă nu trebuie să mi le aducă mie la cunoștință. Adunarea Generală aprobă modificările de regulament, nu Mircea Sandu. Sunt prostii că trebuie să-l sancționăm pe Uhrin după imaginile TV. L-am văzut și eu. Ce făcea omul? Stătea pe margine și se uita! Mai degrabă o să vă sancționăm pe voi, ziariștii!“, spune Nașul în EVZ.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER